Cătălin Oprișan merge pe urma soldatului care a născut o probă atletică unde imposibilul nu există. Fidipide n-a alergat un singur maraton, ci vreo 10! În câteva zile! | Sport.ro (2024)

de Cătălin Oprișan

Legenda-i știută de fiecare atlet: în 490 î.Hr., perșii lui Darius I cel Mare, care invadaseră Grecia, ajung cu o armată imensă la Maraton, unde Miltiade cel Tânăr, unul dintre cei zece strategi ai Atenei, i se opune, cu 10.000 de suflete.

Victoria uriașă trebuie anunțată celor care așteaptă cu sufletul la gură deznodământul luptei, așa că Fidipide a plecat în fugă, a alergat cei 40 de kilometri, a ajuns, a apucat să spună doar ”Am învins!”, apoi, a murit!

Robert Browning, poetul englez, bazându-se pe unele scrieri istorice, născocește, la 1879, un poem în care-l venerează pe atlet. Lucrarea ajunge la sufletul Baronului Pierre de Coubertin, părintele olimpismului modern, care decide, pentru Atena 1896, să organizeze o cursă de 40 de kilometri, urmând ca aceasta să fie botezată ”maraton”.

Dar cine a fost Fidipide? Și cât a alergat el, în realitate?

Uneori scris și Filipide, băiatul nu era un atlet-cetățean, așa cum s-a tot scris, ci un hemerodrom, un specialist din armata greacă renumit pentru faptul că putea alerga o zi întreagă. Că era ”atlet de 24 de ore”, ”curier” ori ”alergător profesionist”, asta contează mai puțin, atâta vreme cât ”grei” precum Pausanias, Plutarh, Lucian din Samosata sau chiar marele Herodot, ”părintele istoriei”, îi amintesc numele.

Persanii au p*rnit la cucerit Europa de atunci, așa că situația-i grea. Miletul cade, Darius I cel Mare e supărat pe Atena, pentru că a susținut revolta ioniană, așa că-i mânat de dorința de răzbunare. În 491 î.Hr., trimite soli diplomatici în principalele orașe-state grecești, cerându-le ”pământ și apă”, gestul simbolic de supunere. Atena refuză categoric, Sparta chiar îi ucide mesagerii, așa că un an mai târziu, imensa flotă persană e pusă în mișcare. Eretria este distrusă complet, moment în care grecii – deși fuseseră avertizați, nu mișcaseră niciun deget – își dau seama că viitorul nu sună bine.

Prima cursă, 240 de kilometri! Apoi, retur!

Capetele luminate din Atena se reunesc și decid să ceară ajutorul Spartei, ceva de genul ”picăm noi, picați și voi, așa că să lăsăm orgoliul la o parte!”. E mijloc de august, când Fidipide își intră în rol: trebuie să alerge de la Atena la Sparta, cale de vreo 240 de kilometri, apoi să se întoarcă purtând cu el un răspuns concret!

Atletul nu-i unul oarecare. Are o dietă formată din smochine, alte fructe, măsline, carne uscată, un amestec special compus din semințe de susan, măcinate, ”lipite” cu miere, consumă, zilnic, cătină. Ajunge la Corint, apoi la Sangas, n-are timp de odihnă. Scrierile vorbesc despre o zi, ceea ce e greu de crezut dacă ne raportăm la distanță, unii autor notează o zi și jumătate.

”Oameni din Sparta! – își începe el discursul. Atenienii vă cer să-i ajutați și să nu rămâneți pe loc în timp ce cel mai vechi oraș al Greciei este zdrobit și supus de un invadator străin! Pentru că Eretria a fost înrobită, iar acum Gracia este mai slabă prin pierderea acestui oraș frumos!”. Spartanii sunt, de principiu, de acord să-i ajute pe atenieni, dar există o problemă: religia îi împiedica să lupte până când Luna nu va fi plină, ori lucru acesta avea să se petreacă abia peste șase zile. Fidipide trebuie să facă, deci, cale întoarsă, pentru a duce veste: ne ajută, dar trebuie să rezistăm puțin!

Se pune, din nou, pe fugă! În timp ce traversează Muntele Parthenion în cale îi iese zeul Pan – chip de om, dar trup de capră -, care-l dojenește. Îl întreabă de ce atenienii nu-l venerează, deși el i-a ajutat de fiecare dată când au avut nevoie... Sportivul ajunge la Atena, transmite meajul, dar amintește și de întâlnirea cu Pan. Însă cine duce vestea întârzierii spartanilor pe câmpul de luptă, dacă nu Fidipide? Grabnuc! Adună, așadar peste 500 de kilometri!

10.000 de oșteni pleacă spre Maraton. De cealaltă parte, unele surse dau și 125.000 de suflete, dar e posibl ca ”decalajul” să nu fi fost chiar atât de mare. Distanța dintre cele două armate e de 1.500 de metri. Spartanii nu mai vin... Miltiade dă semnalul de atac. Tactică superioară. Bătălia de la Maraton are cinci ”faze”, se încheie cu persanii urcându-se în triremele cu care au venit. Fidipide, eroul nostru, e rugat să alerge, din nou, către Atena, să vestească victoria. N-apucă să spună multe cuvinte. O variantă e scurtă: ”Am învins!” Alta, ceva mai lungă: ”Bucurie pentru voi, am câștigat!”. E epuizat, are peste 10 curse de viitor maraton în câteva zile. Cade și moare! Aristofan, nu-l uită, îl amintește în ”Norii”. Apoi Lucian din Samosata, ori Herodot. Atenienii îi mulțumesc zeului Pan, cel care avusese puterea de a întuneca mințile comandanților persani.

Iar Coubertin îl readuce la lumină, secole după. 1896 p*rnește cu 40 de kilometri, distanța dintre Maraton, câmpul de bătălie, și Atena. Apoi, din 1921, devine standard: 42.195 km.

Povestea se apropie de final, dar nu-i gătată! Britanicul John Foden, comandant RAF, află toată povestea. În 1982, călătorește în Grecia pentru a vedea dacă a fost posibil ca un om să alerge 240 de kilometri într-o singură zi și jumătate. Aduce cu el și câțiva prieteni. Rezultatul? John Scholtens scoate 34h30m, John Foden, 37h37m și John McCarthy, 39h00m. Din 1983, apare Spartatlonul, alt omagiu adus lui Fidipide...